Sunt două anchete pornite de Poliția Capitalei în Ilfov și Călărași într-un dosar de furt calificat. Un bărbat ar fi sustras moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Sfântă Elisabeta Cotroceni.
Conform informațiilor oferite de către Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, bărbatul suspectat are 25 de ani, scrie Ziare.com.
Dintr-o sursă judiciară am aflt că pe 30 aprilie acesta ar fi furat de la Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur și alte obiecte din aur și bani din cutia de lumânări. Tot în aceeași perioadă a mai furat bani din cutia milei și alte obiecte de la Biserica eroilor martiri și de la Cărămidarii de Sus.
„În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care obiecte de cult religios susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunilor. De asemenea, bănuitul a fost depistat, urmând a fi condus la sediul Poliției Capitalei, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun”,
au transmis polițiștii.
Pe parcursul acestui an ar fi pătruns în mai multe lăcașuri de cult din municipiul București și ar fi sustras diferite bunuri, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național.
Crin Antonescu ajunge la Botoșani la finele săptămânii
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Adrian Mutu a fost dat afara de la Petrolul după eșecul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile