Un medic-dirijor la debut. Și un instrumentist dintre cei mai buni pe care România îi are în acest moment și care și-a dublat emoțiile evoluând alături de fiul său. Plus un repertoriu care omagiază geniul și care, deopotrivă, aduce un elogiu muzicii simfonice.
Public generos, care a trăit din plin ineditul concertului de vineri seara, răsplătind cu aplauze tinerețea, talentul și dăruirea artiștilor de pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani.
Wolfgang Amadeus Mozart avea 30 de ani când a compus Concertul pentru corn și orchestră nr. 4, în mi bemol major. Un concert pe care melomanii botoșăneni l-au audiat în seara zilei de 28 ianuarie, omagiind în acest fel uriașa personalitate a lui Mozart, compozitor născut pe 27 ianuarie 1756, la Salzburg, în Austria.
De altfel, Concertul pentru corn și orchestră nr. 4 este ultima lucrare scrisă de Mozart pentru acest instrument și, alături de celelalte trei concerte pentru corn, și acesta este dedicat prietenului său Joseph Leutgeb. Potrivit specialiștilor, avem înainte un concert care necesită abilități tehnice considerabile în interpretare. Iar Petrea Gîscă a știut să aducă pe scenă spiritul mozartian, acea particularitate cu care publicul este mai puțin obișnuit atunci când vine vorba de Mozart. Cornul, al cărui strămoș ne duce în lumea plină de imprevizibil a vânătorilor, capătă astfel o anume mobilitate, un soi de evadare în aer liber, o eliberare în fapt de orice. Se spune, de altfel, că lucrarea a fost compusă pentru waldhorn (”corn de pădure”), denumirea alternativă pentru cornul francez și care asociază instrumentul cu vânătoarea.
Partea a doua a serii a adus în sala de concert acordurile muzicii lui Joseph Haydn, Simfonia nr. 104, în re major. Ultima dintre simfoniile londoneze, căreia i se mai spune deseori chiar ”Londra”, întrucât a fost compusă în 1795, pe când Haydn locuia în marele oraș. Simfoniile londoneze sunt privite ca adevărate modele de arhitectură muzicală, iar ultima este cu adevărat considerată drept o ”sinteză reușită de elemente și de sentimente contrastante, care presupune deopotrivă virtuozitate orchestrală, profunzime și coerență”.
Concertul de vineri a fost și unul mai puțin obișnuit, aducând în fața publicului meloman un element inedit și deopotrivă emoționant: dirijorul s-a aflat pentru prima dată în fața unei orchestre profesioniste, Petre Florentin Gîscă debutând astfel pe scena de la Botoșani. Mai mult, solistul concertului a fost nimeni altul decât tatăl dirijorului, cornistul Petrea Gîscă.
Impresiile ”la cald” despre această experiență inedită atât pentru publicul prezent în sală, cât și pentru cei doi protagoniști – dirijor și solist – vi le oferim în cele două convorbiri pe care le prezentăm mai jos:
-Înainte de concertul de la Botoșani ați scris pe rețelele de socializare: ”Un vis împlinit”. Acum, după ce ați consumat această experiență, ați scrie la fel? Este un vis împlinit?
-Absolut! Nu s-a schimbat deloc acest fapt. Seara aceasta a fost o bornă, o etapă din viața mea la care m-am gândit mereu de când am început dirijatul. Sunt deja în anul IV la Conservatorul din Iași, sub îndrumarea maestrului Dumitru Goia. Învățăm tehnică dirijorală, avem doi pianiști... Dar când vii în fața unei orchestre, deja e next level. Ne însușim teoretic tehnica dirijorală, dar acum suntem în fața unei orchestre cu o îndelungată experiență și foarte frumoasă cum este orchestra de la Botoșani, cu care trebuie să comunicăm, să interacționăm nu doar prin gest, ci și prin cuvânt. Or asta nu învățăm neapărat la școală... Pe lângă această interacțiune verbală trebuie să fim și bine pregătiți. E puțină presiune pentru cineva aflat la început. Să nu greșesc, să nu îi fac pe ei să greșească! Sper că i-am ajutat în actul interpretativ, pentru că un dirijor trebuie să fie de ajutor acolo unde este nevoie.
-Prezența tatălui dvs. a fost o plasă de siguranță sau o presiune în plus?
-Cred că un pic din ambele. Și faptul că a cântat în orchestră. Ca solist, în prima parte, nu a fost foarte atent la ce făceam eu. Dar cântând și în orchestră, la Simfonia 104 de Haydn, acolo chiar a fost o experiență inedită. Am colaborat, deci, atât în ipostaza de dirijor - solist, cât și de dirijor - muzician în orchestră. Ca să mă repet: cred că un pic din ambele.
-Premiera acestei Simfonii de Haydn avea loc pe 4 mai 1795, la Londra, chiar sub bagheta compozitorului. La final, Haydn ar fi scris următoarele cuvinte: ”Publicul a fost foarte mulțumit, iar eu de asemenea!”. Din partea publicului vă transmit că a fost mulțumit și că melomanii din Botoșani vă prevăd un viitor strălucit în dirijorat. Întrebarea este, dvs. puteți spune în seara aceasta aceleași cuvinte precum Haydn: ”și eu de asemenea”?
-Mulțumesc mult publicului! Pentru ultima parte a întrebării: nu cred că am dirijat ca Haydn (râde)! Dar pot spune că am fost mulțumit. Da, noi, dirijorii, trebuie să ne adresăm întotdeauna orchestrei. Și de la orchestră efectul să se simtă către public. De aceea mă bucur că publicul, așa cum ați spus, a fost mulțumit. Asta înseamnă că orchestra a dat ce are ea mai bun. Deci da, sunt mulțumit, sunt împăcat, ca pentru prima dată...
-Dirijatul vine după 12 ani de vioară și după o deloc simplă facultate de Medicină. Ce ați adus din Medicină și vă ajută la dirijat?
-Bună întrebare! Medicina m-a maturizat. După 12-13 ani de vioară de performanță, unde am avut și profesori buni și severi, viața a fost imprevizibilă. Facultatea de Medicină m-a făcut să îmi dau seama că sângele apă nu se face, și nu vreau să folosesc un clișeu...
-Mama e medic, tata muzician... Grea alegere în cazul ”sângelui care apă nu se face”...
-Da, dar a fost alegerea mea și a fost cumva foarte tardiv. Cred că maturizarea, da. M-a făcut să mă întorc ”acasă”, adică la muzică. Ce va fi pe viitor chiar nu știu, mi-ar plăcea să urmez o carieră dirijorală, dar pentru asta am mult de lucru. Vreau să mă țin în continuare de treabă, să trec la următorul nivel, apoi la următorul... Poate ajung și la niște concursuri în viitorul apropiat. Dacă e să fie m-aș bucura, dacă nu... vorba colegilor mei: bine că ai alternativă! Pentru că în ziua de azi e bine să ai și planul al doilea.
-Cum vedeți funcția terapeutică a muzicii și din postura de medic? Rar prindem un medic-dirijor, deci nu putem rata această întrebare!
-Muzica este medicina sufletului, nu? Am întâlnit foarte mulți medici pasionați care ne spuneau același lucru: mai mergeți și pe la Filarmonică. În medicină interacționezi cu oamenii, nu e totul doar analize, investigații etc. E frumos, indiferent că ești medic sau dirijor, cele două se întâlnesc undeva.
-Domnule Petrea Gîscă, sunteți obișnuit cu scena de la Botoșani, doar că de data aceasta a fost ceva cu totul neobișnuit. Ați avut emoții mai mari decât fiul dirijor? Cum l-ați simțit?
-Emoții am de fiecare dată când vin la Botoșani, pentru că, practic, eu colaborez cu Filarmonica de aici din anii 80. De când eram student. Am cântat de foarte multe ori solist, am cântat de foarte multe ori în orchestră. În perioada 2011-2015 veneam chiar săptămânal. Îmi face o foarte mare plăcere pentru că aici am foarte mulți prieteni. Colegi de facultate, prieteni de la liceul de muzică din Iași, de pe vremuri. Vin cu mare plăcere, cu mult drag, suntem ca în familie...
-...iar în seara aceasta chiar ați fost în familie! Cum v-ați simțit?
-A fost o seară frumoasă! Emoțiile au fost duble și pentru mine, la corn e mai greu de cântat solo... Iar pentru fiul meu, care a debutat, vă dați seama că emoțiile au fost mari. Nu le-am arătat pentru că nu am vrut să îl destabilizez.
-Din partea lui ați simțit emoție, a fost pentru dvs. altcumva decât cu un alt dirijor?
-Nu aș spune că a fost altceva. Sigur că i-am simțit uneori prudența, pentru că e firesc să fie așa. Este primul lui concert cu o orchestră profesionistă. În schimb, l-am simțit foarte dornic să facă tot ce și-a propus. A studiat enorm de mult în ultima perioadă. Știți că el a terminat și Facultatea de Medicină anul trecut, însă atât de mult este pasionat de muzică, de baghetă, încât probabil că Dumnezeu îl va îndruma pe acest drum. L-am lăsat mereu pe el să aleagă. Soția mea e medic...
-... deci de acolo Medicina, a încercat să vă împace cumva!
-I s-a părut lui, în clasa a XII-a, că e mai bine spre Medicină. Apoi s-a întors la prima dragoste, vioara, pe care a studiat-o 12 ani, iar în final la dirijat orchestră. E foarte pasionat de muzică.
-Profităm de această discuție pentru a vă ruga să ne lămuriți, să ne povesti, în câteva cuvinte, despre familia de artiști Gîscă.
-Bunicul meu de pe mamă a fost un vestit lăutar la granița cu Bucovina, în Horodniceni. Un mare lăutar care cânta la toate evenimentele. Bunicul de pe tată era dirijor de cor la biserică, dirija pe trei voci, pe patru voci uneori, fără să știe notele muzicale, era un foarte talentat. Ei sunt bunicii mei: Petrea Pavel din Botești și Gavril Gîscă. Iar fratele meu, care e tot Gavril, îi poartă numele bunicului, a fost cornist la Orchestra Radio. Amândoi am studiat cu domnul profesor Nicolae Musteață, un mare cornist din țara asta, poate cel mai bun, aș zice eu. Fiica mea este violonistă la Orchestra Operei din București, și ea a urmat Masterul și Conservatorul la Iași. Cam aceștia suntem cu muzica. Mai avem alții care au făcut câțiva ani de muzică, nepoți... dar au luat alt drum profesional.
-O familie de muzicieni...
-Și eu mai cânt din când în când la alte instrumente, mai cochetez cu muzica populară, nu la evenimente, dar am compus câteva piese pentru corn în stil popular pe care le-am cântat recent la Cahul. Am mai scris niște cărți, mă rog, ce putem face și noi pentru acest instrument pe care îl slujim... Am 50 de ani de când suflu zilnic în el.
-Sunteți profesor la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași. Iar fiul dvs. este produsul școlii de artă ieșene. Cum vine generația asta din urmă, care, iată, este generația fiului dvs.?
-Generația asta este așa cum este de fapt. Este una altfel decât am fost noi. Ei se manifestă mai tineresc, noi eram în alte vremuri... Trebuie să știm să ne facem înțeleși de ei. Uneori intrăm în conflict, desigur. Dar are cine duce mai departe muzica, e clar!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
