De mai bine de 40 de ani, un inginer din Bucecea, Botoşani, face măşti populare în timpul liber, însă nu i-a trecut nici o clipă prin cap să le vândă, scrie Libertatea.
Tot ce îşi doreşte este să se păstreze tradiţia urătorilor. Stanislav Ciompela este inginer şi a absolvit Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale, însă în timpul său liber are o îndeletnicire complet diferită de pregătirea sa. Omul se relaxează făcând măşti tradiţionale pentru colindători. Primele măşti le-a realizat în timpul liceului.
“La început nu au fost reuşite, dar treptat am căpătat experienţă şi au început să iasă tot mai bine”, a povestit meşterul, care spune că nu investeşte foarte mult în pasiunea sa.
De cele mai multe ori foloseşte ce găseşte prin casă, cum ar fi piei şi blănuri de animale, ţesături, lemn cioplit, sfoară, pene de păsări, câlţi de cânepă, păr de cal sau porc, carton colorat, mărgele, nasturi, bucăţi de sticlă, boabe de fasole, coarne de animal şi cioburi de oglinzi. Tocmai de aceea, Ciompela şi-a dorit ca lucrările sale să ajungă la tinerii care încă mai colindă ca pe vremea bunicilor sau la ansamblurile folclorice, cărora le donează măştile.
CITEȘTE: INEDIT - Un botoșănean și-a transformat casa în muzeu: A colecționat mii de obiecte populare
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile