Un fost component al echipei fanion a județului Botoșani s-a decis să urmeze o carieră militară.
La reunirea lotului pentru startul pregătirilor, oficialii celor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au fost luaţi prin surprindere de decizia unui fotbalist de bază din lot. Fundaşul dreapta Andrei Ţepeş, titular de bază în echipa pregătită de Valentin Suciu în prima parte a sezonului, a anunţat că renunţă la fotbal pentru a îmbrăca uniforma de jandarm, acasă, la Gheorghieni!
„A fost decizia mea. Este adevărat că antrenorul, colegii, dar şi patronul au rămas surprinşi. Situaţia deplorabilă din fotbalul românesc m-a făcut să iau această decizie. Jandarmeria îmi asigură stabilitate şi chiar vreau să fac carieră militară. La Sepsi am avut parte de cele mai bune condiţii, nu au fost probleme financiare şi chiar vreau să le mulţumesc celor din conducere pentru faptul că m-au înţeles“, a spus Ţepeş, care mai avea contract cu echipa din Sfântu Gheorghe încă doi ani.
Andrei Florian Ţepeş-Bobu (25 de ani) a început fotbalul la Viitorul Gheorghieni, după care a jucat în Liga 1 la Ceahlăul. În Liga 2 a mai evoluat şi la FC Botoşani, a revenit apoi la Ceahlăul, iar din vara trecută s-a transferat la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Echipa covăsneană a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe locul 5, cu 35 de puncte obţinute în 18 meciuri desfăşurate în 21 de etape, adică la trei puncte distanţă de FC Braşov, care e pe loc de baraj de promovare, şi la patru puncte de UTA Bătrâna Doamnă, situată pe al doilea loc promovabil direct, însă ambele echipe din urmă au câte un joc în plus desfăşurat.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024