De la FC Botoșani, un singur jucător face parte din echipa ideală.
LPF a publicat marți cel mai bun prim 11 după ultima rundă.
Din echipa ideală fac parte doi jucători de la Oțelul, doi de la Poli Iași și câte unul de la Rapid, Sepsi, FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul, Botoșani și Hermannstadt.
Antrenorul rundei a fost desemnat Dorinel Munteanu, care a obținut un succes categoric în fața lui Mircea Rednic, potrivit digisport.ro
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 16-a:
PORTAR
Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923) - Şi datorită intervenţiilor lui, Rapid a bifat al 11-lea meci la rând fără înfrângere în campionat.
FUNDAŞI
Denis Ciobotariu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - A consumat multă energie, dar a făcut faţă cu brio atacurilor adverse.
Valentin Screciu (Universitatea Craiova) - O evoluţie ireproşabilă. A câştigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.
Bart Meijers (Petrolul Ploieşti) - Stâlpul defensivei prahovenilor a continuat evoluţiile bune din acest sezon şi în faţa Universităţii Cluj.
Rareş Ispas (Politehnica Iaşi) - S-a impus ca titular în sistemul gândit de Leo Grozavu. A pasat decisiv la două dintre cele trei goluri marcate de ieşeni.
MIJLOCAŞI
Baba Alhassan (FC Hermannstadt) - A marcat golul care le-a adus sibienilor un punct din deplasarea de la Ovidiu.
Juri Cisotti (Oţelul Galaţi) - Căpitanul gălăţenilor a deschis scorul în victoria categorică reuşită de Oţelul, meci în care a oferit şi o pasă decisivă.
Eduard Florescu (FC Botoşani) - O evoluţie de nota 10 într-o partidă interzisă cardiacilor! A marcat un gol şi a oferit două pase decisive.
ATACANŢI
Alexandru Pop (Oţelul Galaţi) - A contribuit la succesul gălăţenilor cu două goluri. A ajuns la şapte reuşite în campionatul actual.
Shayon Harrison (Politehnica Iaşi) - A înscris de două ori în unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din această etapă.
Florinel Coman (FCSB) - A marcat direct din lovitură liberă. A fost al cincilea gol din acest sezon, în care mai are şi şase pase decisive.
ANTRENORUL ETAPEI
Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi ) - Oţelul a reuşit o victorie mare, care o apropie şi mai mult de locurile de play-off, un vis în care doar Dorinel Munteanu a crezut", a notat LPF.
(foto – Fotbal Club Botoșani)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024