Jucătorul a confirmat că va pleca la sfârșitul sezonului.
Hamidou Keyta (26 de ani), al doilea cel mai bun marcator din Liga 1, și-a anunțat plecarea de la FC Botoșani.
Hamidou Keyta a fost eroul moldovenilor și în victoria cu Viitorul. În minutul 82 a condus un contraatac, a intrat cu mingea în careul advers, a pasat filtrant către Al Mawas, apoi a împins mingea de pe linia porții, printr-un procedeu spectaculos. Atacantul francez, al doilea în clasamentul marcatorilor din Liga 1, cu 14 reușite, a confirmat că va pleca la finalul sezonului, scrie gsp.
„Da, sunt foarte fericit pentru victorie şi gol, dar pentru noi este foarte important să ne îndeplinim obiectivul. Cred că 99% e îndeplinit. Trebuie să mergem la Voluntari cu aceeași ambiţie şi să luăm cele trei puncte, să fim în siguranță. Nu, nu sunt supărat. Mi se termină contractul, după ce se termină campionatul vedem ce facem. Nu, nu prelungesc. Am stat 3 ani în România. Acum este timpul pentru mine să joc afară”,
a declarat Hamidou Keyta, conform TV Telekom Sport.
Hamidou Keyta a forțat plecarea de la Botoșani încă din această iarnă. A fugit din cantonament, a fost acuzat de Marius Croitoru că nu dă totul la antrenamente, dar în cele din urmă cele două tabere au făcut pace. Clubul moldovean avea nevoie de golurile lui, iar atacantul de meciuri, pentru a prinde un transfer important în vară.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024