Liberalul a ajuns la locul de plecare stabilit cu o mașină
marca Lada, model mai vechi din care a ieșit mândru, pe fondul unei melodii patriotice.
„
Ce-are mașina asta, e una de epocă, o am dintotdeauna. E mașină de campanie, de teren mai accidentat, o am din 1993, țin foarte mult la ea, peste câțiva ani va fi mașină de epocă, poate e și acum. Nu aș da o mașină de câteva zeci de mii de euro pe asta. Unde intru cu asta, nu pot intra cu ML-ul”, spune țanțoș
Grigoraș.
Patronul firmei locale de transport în comun recunoaște că este mare iubitor de mașini însă se menține fidel celor pe care le are deja și pe care le înlocuiește extrem de greu.
”Eu sunt un om de-afaceri, am umblat foarte mult cu Dacia, abia prin 2006 mi-am cumpărat ML-ul prin leasing, nu consider că e un bolid. Cu asta am circulat și circul mai ales când e vreme urâtă afară. Eu țin foarte mult la lucruri. La toate autocarele și microbuzele am ținut cât am fost patron RVG, așa țin și la mașina particulară. Pentru că sunt obținute prin nopți nedormite - îmi amintesc de primii ani în care am intrat în afaceri, stăteam chiar și sub autocare cu făclii și înghețam ca botoșănenii să fie deserviți exemplar”, a mai spus
Grigoraș.
Cât despre scopul marșului auto, Viorel Grigoraș a declarat că s-a dorit sensibilizarea botoșănenilor în ceea ce privește candidatura lui
Klaus Iohannis și pentru a fi ridicat patriotismul și în Moldova.
”
Ardealul ne-a dat o lecție de patriotism și atât Moldova, cât și Oltenia, au rămas în urmă în ceea ce privește Uniunea Europeană. Pasul pe care noi l-am făcut în 89 se dovedește a fi unul care bate pe loc de 25 de ani sub cizma bolșevică”, a încheiat senatorul PNL.
(G.E., C.B.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Lideri de dreapta și-o căruță de oameni…cu mașini la mitingul pentru Klaus la ceas de seară : GALERIE FOTO & VIDEO