Neculai Grosu a luat cuvântul și a povestit că a „aruncat o privire” peste proiectul de buget și a remarcat o serie de neconcordanțe: „Sunt unele cheltuieli care cred că sunt cam mari, bugetul într-adevăr este mai bun decât cel de anul trecut, dar sunt unele cheltuieli care, după opinia mea, nu reprezintă o creștere a calității vieții”.
S-a referit la modul în care se face transportul în comun la Botoșani (și cu care nu este de acord), în special la tramvaiele care au fost înlocuite din vara anului 2020: „ni se părea un mijloc de transport depășit, dar cred că asta a fost pentru că erau niște tramvaie uzate moral. Dar dacă privim acum în perspectiva trecerii la energia verde, tramvaiele ca și mijloace de transport electrice se încadrează foarte bine în acest lucru”.
În acest context a cerut prelungirea liniei 102 care se oprește în capătul liniei 1, nefiind optimizat traseul care să acopere o parte mai mare a orașului.
Nu a fost de acord nici cu învățământul online și nici suma alocată de Primărie pentru activități de turism nu se justifică, în opinia lui.
După ce a consultat bugetul a văzut o serie de probleme și pe protecția mediului: „ceea ce se cheltuie pentru salubritate mi s-a părut printre cele mai mari din țară. Oricum față de județul Suceava, pentru salubritate plătim mai mult. Și cu impact. Salubritatea și colectarea de deșeuri iar sunt niște sume care împreună ajung la 23 de milioane în condițiile în care fiecare cetățean, fiecare familie plătește salubritatea”.
„Și la Suceava cât se cheltuiește?”, l-a întrebat Gabriel Tănasă, directorul Urban Serv, aflat la un scaun distanță.
„Undeva... nu mi-am notat... la Suceava este mai puțin, dar nu mi-am notat, mea culpa”, i-a răspuns cetățeanul Neculai Grosu.
Botoșăneanul a lăsat pe final cea mai mare îngrijorare a sa, un efect al pandemiei asupra familiilor botoșănene.
„În perioada pandemiei foarte multe familii au lucrat de acasă. S-a generat cumva o supraaglomerare a spațiului de discuție în familie și foarte multe familii neobișnuite în timpul zilei să stea acasă și au apărut niște divergențe. A crescut numărul de divorțuri. Mă gândeam că poate merita la punctul 9 o alocare de fonduri pentru a preveni destrămarea familiilor, consilierea familiilor. Reclamă la televizor se face, dar cred că trebuie să fie ceva și pe fiecare județ în parte”,
Neculai Grosu
El a insistat că „măcar un cuantum” să fie prins în buget pentru activități de consiliere a cuplurilor care sunt în pericol să se despartă.
Răspunsul primarului în video de mai jos:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024