Crăciun însângerat pentru familiile unor români care se întorceau acasă din Italia. Un microbuz a fost lovit de un TIR, pe Drumul Național 1, între Sibiu și Sebeș.
Autocamionul, care era condus de un orădean de 45 de ani, a intrat pe contrasens într-o curbă la dreapta și a lovit microbuzul. Vizibilitatea era redusă din cauza ceții, iar carosabilul era alunecos, acoperit cu mâzgă, astfel că șoferii nu au mai putut frâna. Șoferul TIR-ului a fost testat de polițiști, aceștia constatând că el avea o alcoolemie de 0,60 mg. alcool pur în aerul expirat. Polițiștii sibieni spun că șoferul era atât de băut, încât nu mai știa nici de unde vine. Deși se afla pe sensul de mers Sibiu-Sebeș, conducătorul auto le-a declarat anchetatorilor că se întorcea din Franța și mergea la București. Șoferul a recunoscut că a băut trei pahare de vin, dar a susținut că asta s-ar fi întâmplat în urmă cu două zile.
Trei oameni, doi bărbați și o femeie, au murit pe loc, iar trei au fost răniți. Pompierii au intervenit cu echipaje medicale și de descarcerare. La ora producerii accidentului, 2.15, traficul pe DN1 a fost complet blocat în zona localității Apoldu de Sus. Accidentul a avut loc pe tronsonul pe unde a fost deviat traficul după închiderea autostrăzii Săliște-Cunța. La aproximativ șase ore de la producerea accidentului, traficul în zona în care s-a produs accidentul se desfășoară în continuare cu dificultate, în coloană.
(Sursă: Reporterntv)
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile