Un microbuz al unei firme din Botoșani a luat foc în trafic, în timp ce efectua o cursă.
Panică printre pasagerii unui microbuz care efectua o cursă regulată între oraşele Borşa şi Botoşani, autovehiculul s-a aprins la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Incidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 18.00. Unul dintre călători a simţit miros de fum în maşină şi l-a anunţat pe şofer. Acesta a reuşit să oprească la timp şi să-i evacueze pe călători din interiorul microbuzului, care a ars aproape în totalitate, incendiul fiind stins de un echipaj al pompierilor.
Microbuzul Mercedes Sprinter era condus de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Botoşani, şi era pe drumul de întoarcere de la Borşa. Plecase din Vatra Dornei la ora 15.00 cu şase pasageri, care ocupau scaunele din faţă ale microbuzului, aflate în preajma şoferului. Zona din spate a maşinii era neocupată, rămânând liberă şi fără bagaje.
La intrarea pe Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, şoferul a fost anunţat de unul dintre pasageri că din spatele autovehiculului vine un miros de fum. Şoferul a oprit maşina la marginea drumului şi le-a cerut pasagerilor să iasă de urgenţă din interior, el încercând să acţioneze cu stingătorul din dotare. Focul s-a propagat însă rapid, fumul a devenit dens şi iritant, şoferul nemaiputând să-l stingă. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, care au izolat şi lichidat incendiul, ce a distrus în totalitate interiorul autovehiculului. Din fericire, nici unul dintre pasagerii mijlocului de transport distrus de flăcări nu a fost rănit.
În urma intervenţiei pompierii au stabilit drept cauză de izbucnire a incendiului efectul termic al curentului electric care circula printr-un conductor electric defect. Din cauza acestui efect termic de încălzire, s-au aprins masele plastice din partea dreaptă spate a microbuzului, în zona cablurilor care alimentau tripla şi lampa din spate a microbuzului.
Poliţiştii au stabilit că microbuzul este proprietatea unei firme din Botoşani, licenţiată în transport public de persoane, verificările arătând că mijlocul de transport avea Inspecţia Tehnică Periodică valabilă până la data de 1 mai 2017. Incidentul urmează a fi soluţionat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Câmpulung Moldovenesc, care au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024