Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat patru cetăţeni români care au trecut peste râul Prut 9.800 pachete de ţigări, timbrate R. Moldova. Oamenii legii au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar cei implicaţi s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.
În data de 04 octombrie 2011, în jurul orelor 06.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Româneşti, aflat în exercitarea unei acţiuni specifice, a observat un grup de persoane care se deplasa dinspre frontieră spre localitatea Dămideni, având asupra lor mai multe colete voluminoase. În momentul în care au observat poliţiştii de frontieră, trei dintre bărbaţi au abandonat coletele la marginea drumului, într-o lizieră de salcâmi, după care s-au îndreptat spre localitatea Dămideni.
Cei trei bărbaţi, Gabriel S., Daniel R. şi Gabriel M., cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani au fost interceptaţi de patrulele poliţiei de frontieră în momentul în care încercau să părăsească localitatea Dămideni cu ajutorul unui mijloc de transport în comun. Un alt tânăr, F.B., în vârstă de 17 ani, a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră în apropierea coletelor.
În urma cercetărilor, s-a constatat că cele şase colete cu ţigări au fost trecute în cursul nopţii peste râul Prut, cu ajutorul unei frânghii, apoi au fost transportate de cei trei până la marginea drumului de acces în localitatea Dămideni. În urma inventarierii coletelor, au fost găsite 9.800 de pachete de ţigări, marca Monte Carlo şi Plugaru, timbrate R. Moldova. Ţigările, în valoare de aproximativ 85.000 lei, au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră în vederea confiscării.
Pe numele celor patru tineri a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi evaziune fiscală. Poliţiştii de frontieră efectuează în continuare cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun. Pe numele lui Gabriel S., Daniel R. şi Gabriel M. a fost emisă ordonanţă de reţinere urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă.