Duminică, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetățean moldovean, în vârstă de 27 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
Bărbatul a prezentat la control un permis de ședere cu însemnele autorităților din Polonia, având imprimate datele și fotografia sa.
Polițiștii de frontieră au verificat documentul și au stabilit că nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Tânărul a declarat polițiștilor de frontieră că nu avea cunoștință că actul este fals, el fiind convins că este autentic. Acesta a mai adăugat că a obținut permisul prin intermediul unui concetățean, plătind suma de 1.700 de euro.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile