Bărbatul a ridicat suspiciuni la controlul de la frontieră.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat, cu cetățenie Republica Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care era fals.
În data de 1 august 2023, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat din Moldova, în vârstă de 46 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere polonez în anul 2022, pentru a obţine mai uşor un loc de muncă în Europa.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024