A fost numit un „copil al străzii”, un alt pui nedorit care a îndurat foamea, frigul și durerea.
Un pisoiaș blând care nu impresionează prin culoarea blănii sau a ochilor, decât poate prin tristețea pe care o transmit.
„Dacă nu ar fi fost rănit, probabil nimeni nu s-ar fi interesat de soarta lui. A ajuns la noi probabil după săptămâni de chin și suferință cu o gangerană uscată la unul dintre membre. Prea târziu pentru a i se putea salva piciorul deoarece avea și o afectare pe nerv. După câteva zile de antibioterapie și calmante, a intrat în operație și piciorul i-a fost amputat”,
Au transmis medicii de la Triovet
După aproximativ două săptămâni doctorii au revenit cu un alt mesaj prin care au transmis că pisoiul se recuperează frumos, însă i-ar prinde bine o adopție responsabilă, exclusiv în interior având în vedere handicapul pe care îl are.
Persoanele interesate pot contacta cabinetul Triovet.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024