Compania ucraineană are deja șapte unități comerciale în România și urmează să se extindă și în Republica Moldova.
O companie ucraineană are de gând să deschidă 70 de magazine în anul 2024. Are în plan să se extindă în România. Există deja magazine cu produse la 1 leu în câteva județe din țară. De altfel, reprezentanții firmei doresc să se extindă și în Republica Moldova, însă abia în anul 2025.
Sunt vești noi la final de an. Pe piața românească se vor deschide noi unități comerciale ale unei companii din Ucraina. Este vorba despre lanțul Aurora Multimarket, care vine și produse la 1 leu.
La momentul actual, lanțul ucrainean are deschise șapte unități. Două se regăsesc în Fălticeni, iar alte unități sunt în Suceava. Compania mai are deschise astfel de magazine în Bacău, Iași și Botoșani. De altfel, reprezentanții companiei au în plan să deschidă alte 70 de magazine. Extinderea doresc să o facă pe piața românească, potrivit Cancan.ro
De asemenea, reprezentanții au în când să se extindă și pe piața din Republica Moldova, însă abia din anul 2025. De altfel, referitor la piața din Ucraina, retailerul dorește să extindă rețeaua cu încă 400 de magazine la nivel național.
Magazinele respective au o suprafață de aproape 150 de metri pătrați. Reprezentanții doresc să reliefeze un nou concept al acestor unități comerciale și să le construiască mai mari. În acest sens, în noul plan se regăsește un concept cu 400 de metri pătrați. Lanțul ucrainean (Aurora Romania S.R.L.) a fost înființată în anul 2023, în luna februarie.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024