Consilierii locali au votat în ședința convocată ieri și metodologia prin care va fi organizat un concurs pentru un post de conducere în Primăria Botoșani.
Șef serviciu administrare piețe, cimitire și oboare, mai concret, care va conduce nou înființatul serviciu cu același nume.
Înainte de vot, viceprimarul Cosmin Andrei s-a interesat de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească potențialii candidați și de ce s-a cerut o vechime de zece ani în specialitatea studiilor, respectiv 8 ani pentru o funcție de conducere.
„Dacă aveţi o persoană pe care doriţi să o puneţi în această funcţie, din moment ce aţi trecut condiţii atât de dure şi îngrădiţi accesul unor tineri care poate nu au această experienţă şi vin cu altă viziune în ceea ce priveşte gestiunea pieţelor şi cimitirelor. Din această documentaţie pe care aţi prezentat-o cred că lipseşte un singur lucru – CV-ul persoanei care trebuie să ocupe acest post, ţinând cont de aceste condiţii. Vă rog să ne explicaţi de ce aţi pus condiţii atât de dure, şi la cine vă gândiţi”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Deși în sală se afla și sefa serviciului resurse umane, Anca Dumitrescu, răspunsul a fost oferit de primarul Cătălin Flutur care a explicat faptul că aceste condiții sunt generale iar la acest concurs nu este vorba despre un simplu angajat în Primărie, ci de o persoană care va avea resposabilități.
„Vorbim de un post important în municipiul Botoşani, şef de serviciu care se ocupă de cimitire, pieţe şi oboare şi atunci cred că experienţa profesională şi experienţa în funcţia de conducere este esenţială. Repet, au mai fost posturi scoase la concurs cu aceste condiţii şi pot să vă spun că un tânăr care poate să aibă zece ani în câmpul muncii şi are 34 de ani sau 40 de ani… Chiar nu ne putem juca cu tineri 24 – 25 de ani, abia au terminat facultatea. Deci şi la 34 de ani poate să ocupe acest post”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului
„Nu am vrea să dăm pe mâna unor amatori nişte posturi, cum s-a mai întâmplat în Primăria Botoşani şi au dus serviciile şi birourile acolo unde le-au dus, fără performanţă. Mi se pare un lucru absolut echilibrat, nu cred că o să fie aceleaşi condiţii şi la celelalte posturi ocupate în respectivul serviciu. Asta este propunerea mea, dar vă motivez de ce am luat această decizie. Puteam să pun 20 de ani în funcţia de conducere, dacă consideraţi că ar fost cu oarece dedicaţie”.
Proiectul a fost aprobat și astfel serviciul resurse umane poate proceda la organizarea concursului.
Pot participa persoanele care au studii superioare de lungă durată în domeniul economic/tehnic sau juridic, au o vechime în specialitatea studiilor de minim zece ani şi experienţă într-o funcţie de conducere de opt ani.
Noul serviciu care va fi înfiinţat va prelua pieţele, cimitirele şi oborul, obiective care în ultimii ani s-au aflat în administrarea Urban Serv.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024