Începând din data de 12 august, angajatorii români vor fi obligaţi să acorde un nou concediu salariaţilor.
Se numeşte concediu de acomodare, are o durată de un an, este plătit, şi se acordă celor care vor să înfieze un copil. Vineri, 12 august intră în vigoare Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind procedura de adopţie. Una dintre cele mai importante prevederi ale noii legi este apariţia aşa numitului concediu de acomodare, de un an de zile, care va fi acordat celor care doresc să înfieze un copil.
Acest concediu se poate acorda nu doar salariaţilor, ci tuturor celor care realizează venituri impozabile. Iată prevederea din lege:
"Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 3,4 ISR", se arată la articolul 46, indice 1, din lege.
Valoarea ISR (indicatorul social de referinţă) este acum de 500 de lei, deci indemnizaţia lunară pentru cei care vor beneficia de acest concediu este de 1.700 de lei.
Important este şi că, în perioada concediului de acomodare, beneficiarul este asigurat în sistemul de sănătate şi, în afara acestei contribuţii, nu se reţine niciun alt impozit din această indemnizaţie, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Economica.
Cum se solicită concediul de acomodare
"Concediul şi indemnizaţia prevăzute la alin. (1) se acordă pe baza cererii persoanei îndreptăţite, la care se anexeaza certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecatorească de încredinţare în vederea adopţiei, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-teritoriala a fost protejat copilul, precum şi dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii. Cererea se completeaza potrivit modelului care se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi" se arată la articolul 46, indice 2, alineatul 2, din lege.
Vezi și: VESTE bună botosăneni! S-a modificat procedura de acordare a concediului de odihnă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024