Dacă în unele localităţi apelează la foşti sau actuali aleşi locali, la Vorniceni Mişcarea Populară propune un candidat absolut nou pentru funcţia de primar.
Ionuţ Zvâncă are 35 de ani, este absolventul unei facultăţi cu profil economic din Suceava şi de la terminarea studiilor a lucrat în mediul privat, unde a administrat o firmă cu profil agricol. Tocmai a făcut pasul şi în politică, unde alături de oameni de vârsta sa doreşte să aducă un suflu nou în comuna recunoscută pentru rata ridicată a infracţionalităţii.
„Am făcut o echipă tânără pentru comuna Vorniceni cu care să facem o schimbare în bine la noi pentru că sunt încă foarte multe lucruri care nu s-au rezolvat în Vorniceni. În primul rând este problema cu infrastructura şi cu drumurile săteşti, care sunt încă uliţe, nu au piatră deloc. Alimentarea cu apă… jumătate din comună nu mai are apă în fântâni şi încerc acum cu colegii mei de la partid şi cu viitorii consilieri să facem o schimbare în bine”,
Ionuţ Zvâncă, candidat MP la Primăria Vorniceni.
Acesta crede că una din soluţiile dezvoltării localităţii o constituie accesarea de fonduri europene, domeniu în care are deja experienţa unui proiect implementat la firma pe care o conduce.
„Sper să fie bine şi să reuşesc să ajung un primar de succes”,
Ionuţ Zvâncă, candidat MP la Primăria Vorniceni.
La Vorniceni se va confrunta în competiţia electorală cu Toader Leampăr, primar liberal. (S.B.)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024