Propunerea legislativă a fost inițiată de mai mulți deputați social democrați și a fost depusă miercuri, 19 februarie 2025.
Prin acest normativ se propune ca persoanele care sunt consumatoare de substanțe psihoactive să fie internate „nevoluntar”.
Prin această propunere se aduc modificări la legea privitoare la combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Printre semnatarii inițiativei se regăsește și deputatul Marius Budăi de la PSD.
Marius Budăi, deputat PSD
„Toate discuțiile astea le-am purtat, eu mai puțin, colegul meu din Vâlcea mai mult, el fiind și fost polițist, cu persoane care au copii care nu vor să se interneze și care nu aveau efectiv ce să le facă. Sunt o serie de recomandări medicale în spate care trebuie să se întâmple”,
Potrivit fostului ministru al Muncii, solicitarea internării nevoluntare se realizează de către:
Propunerea de internare forțată este analizată de către o comisie în termen de 48 de ore și care este formată din doi psihiatri și un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societății civile.
La acest moment un consumator de droguri poate beneficia de tratament medical doar în secțiile de psihiatrie a spitalelor județene.
Iar perioada este limitată de maximum două săptămâni: „Alții nici măcar la Psihiatrie nu voiau să se ducă. Nu îi puteai interna nici măcar acolo timp de două săptămâni, să-i scoți un pic din acel mediu”.
Problema este că la acest moment România nu are capacitatea de a trata adicțiile. Mai ales în cazul drogurilor unde perioada de recuperare este una îndelungată și implică suport complex, pornindu-se de la specialiști până la membrii familiei.
Iar asta pentru a împiedica consumatorul să revină în anturajul inițial.
Marius Budăi, deputat PSD
„Nu pot obliga prin această lege autoritățile locale ca să înființeze astfel de centre. Sunt alte organe cu astfel de atribuții de la Ministerul Sănătății în jos. Problema este că nu exista baza legală ca să poată fi duși acolo. Sunt și acum centre în țară și nu au cum-i ducă și nici părinții nu au ce face. Este această solicitare venită de la mulți părinți ai consumatorilor”
Al doilea pas este ca România să poată interveni medical pentru ajutorarea consumatorilor de droguri. Iar în această situație Ministerul Sănătății a venit cu o propunere de înființare a unei rețele naționale de centre de sănătate mintală pentru dependenți.
Lista cu aceste centre mintale a fost aprobată în ședința de Guvern de astăzi.
Inițiatorii acestei propuneri legislative sunt deputații PSD Mirela Elena Adomnicăi, Eugen Bejinariu, Marius-Constantin Budăi (fost ministru al Muncii), Virgil Alin Chirilă, Liviu-Bogdan Ciucă, Ionel Ciunt, Gabriela-Corina Ene, Mircea-Vasile Govor, Georgeta-Carmen Holban, Marius-Adrian Isac, Romeo-Daniel Lungu, Florin Mircea, Petre-Emanoil Neagu, Eugen Neaţă, Ştefan-Ovidiu Popa, Ana-Smaranda Rinder, Ilie Toma și Ion-Alin Tomoescu, dar și deputatul Varol Amet, din partea minorităților naționale.
Orele de sport ar putea fi dublate în școli: Este clar că trebuie să schimbăm ceva
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
În ce condiții poate deveni armata obligatorie din nou
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile