La un an după ce a fost supărat de reacția oamenilor legii în urma dispariției calului din pensiunea Fată Verde pe care o deține la Șoldănești, proprietarul lui ”Blanche” a ținut să le mulțumească public.
Armăsarul, o combinație de lipițan cu pursânge arab, a fost furat în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2017, iar Tudor Bucșinescu era dezamăgit că polițiștii ar fi demarat ancheta cu greutate.
În realitate, aceștia au efectuat cercetări timp de 11 luni și jumătate, la mijloc fiind vorba despre o veritabilă rețea de sustragere a animalelor cu ramificații în Botoșani și Iași.
Pe 13 decembrie 2018, polițiștii au descins în mai multe locuri din cele două județe, inclusiv în comuna Coarnele Caprei, acolo unde a fost depistat și calul de la amintita pensiune.
”N-a fost găsit întâmplător, Poliția Română și-a făcut treaba incredibil, i-a urmărit pe toate căile și cu mijloace tehnice, înregistrări audio, telefoane ascultate, tot. Așa cum atunci i-am criticat, acum vreau să mulțumesc întregii echipe care a participat la anchetă”,
Tudor Bucșinescu, manager pensiunea ”Fată verde”.
Hoții scoseseră CIP-ul armăsarului, iar perchezițiile s-au soldat cu identificarea mai multor animale dispărute din gospodării.
”Este o grupare foarte periculoasă sau era fiindcă înțeleg că era destructurată, undeva în județul Iași, acolo a fost găsit calul. Tipii sunt foarte periculoși, la modul că ei se dădeau și la «mascați», că au intrat «mascații» peste ei”,
Tudor Bucșinescu, manager pensiunea ”Fată verde”.
Acțiunea finală a pornit pe 13 decembrie la ora 4:00, iar pe 14 decembrie calul a ajuns la Șoldănești. Era slăbit, observându-se ușor că nu a fost bine întreținut.
”Eu speranțe am avut tot timpul că știam cu aproximație zona, dar nu făceam legăturile. Județul este mic și se cam știe hoții care atacă, dar până nu îi prinzi, până nu îi urmărești...”,
Tudor Bucșinescu, manager pensiunea ”Fată verde”.
Unul dintre membrii bandei de hoți intrase în timp în Penitenciar pentru o altă infracțiune, de tâlhărie, iar altul a fost reținut cu ocazia perchezițiilor de la jumătatea lunii decembrie.
INSTALEAZĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024