Cazul neobișnuit a avut loc în județul Botoșani, după o urmărire ca-n filme.
Angajatul Poliției de Frontieră era pe urmele unui contrabandist de țigări care încerca să fugă de oamenii legii. Agentul l-a acroșat pe suspect cu mașina Poliției de Frontieră și a fost amendat pentru că nu a păstrat distanța față de autovehiculul urmărit.
Incidentul a avut loc în comuna Rădăuți Prut, județul Botoșani. Acolo, polițiștii au organizat un filtru în trafic, însă un șofer n-a tras pe dreapta la semnalele oamenilor legii. A apăsat pedala de accelerație, în speranța că nu va fi prins.
Poliţiştii de frontieră au plecat în urmărirea lui şi au solicitat întăriri. Agentul Gabriel A. se afla la volanul unei autospeciale Mitsubishi şi a ajuns din urmă maşina contrabandistului, iar, pe un drum îngust, cel urmărit a frânat brusc, fiind acroşat de maşina Poliţiei de frontieră.
Agenţii de la Postul de Poliţie Rădăuţi Prut l-au sancţionat pe contrabandist, pentru încălcarea semnalelor poliţiştilor de frontieră. Nici polițistul de frontieră n-a scăpat nepedepsit. Agentul a fost amendat pe motiv că nu a păstrat distanța față de autovehiculul pe care-l urmărea, fapt ce a dus la ciocnirea dintre cele două mașini.
În motivarea sancţiunii, poliţiştii au menţionat că autospeciala Poliţiei de Frontieră nu era dotată cu semnale acustice şi luminoase, aşa cum prevede legea.
Poliţistul de frontieră s-a ales cu un avertisment şi cu trei puncte penalizare. În plus, i s-a imputat şi repararea maşinii de Poliție. A contestat sancţiunea în instanţă, iar judecătorii i-au admis cererea anulând procesul verbal. Sursa: ziarul Libertatea.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile