Spiritul civic și devotamentul nu iau pauză nici măcar în timpul liber. Sebi, polițist în cadrul Serviciului de Investigații Criminale a dat dovadă de curaj și prezență de spirit în seara zilei de 30 decembrie.
Aflat în timpul liber, Sebi a observat mișcări suspecte la locuința din vecinătatea casei sale, al cărei proprietar este plecat în străinătate. Apoi, a văzut un bărbat care a părăsit locuința pe geam și a încercat să se îndepărteze.
Cu calm, dar hotărât, polițistul nostru a acționat rapid, reușind să-l prindă și să-l imobilizeze pe individ, asigurându-se că acesta nu va scăpa până la sosirea colegilor săi de la secție.
Ulterior, s-a stabilit identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 34 de ani, cunoscut cu preocupări infracționale. Acesta nu a reușit să sustragă bunuri din locuință, întrucât a sesizat că a fost observat.
Datorită intervenției prompte a acestuia, o posibilă infracțiune de furt a fost împiedicată, iar cel bănuit de comiterea faptei va fi cercetat pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat.
Sebi este un exemplu al dedicării și implicării pe care polițiștii o demonstrează, indiferent dacă se află în uniformă sau nu.
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile