Plutonierul major Iulian Rotariu, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, se pregăteşte să alerge 250 de kilometri în deşert, pentru copiii cu autism.
Subofiţerul, în vârstă de 40 ani, este primul român care participă la ultramaratonul „GOBI MARCH”, ce se va desfăşura în perioada 19 – 26 iunie, în deşertul Gobi, situat între China şi Mongolia. Startul se dă din localitatea Hami, provincia Xinjiang, China. Competiţia, organizată de Asociaţia „4 Deserts”, este o cursă autosusţinută, participanţii urmând să alerge 250 de km, timp de şapte zile, cu întregul echipament (alergare, cazare şi masă), în spate. Pe traseu, concurenţii vor trebui să facă faţă celor patru anotimpuri. Startul se dă de la 2.500 metri altitudine, în condiţii de iarnă. Traseul urcă până la 3.300 metri, unde vor înfrunta viscolul, apoi vor coborî până la 500 de metri altitudine. Ultimele trei zile vor alerga pe nisip, la o temperatură de peste 40 de grade Celsius.
Membru activ al „Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România”, subofiţerul este la a doua experienţă în deşert. În 2014, acesta a ocupat locul 12 din 450 de concurenţi, din peste 20 de ţări la Maratonul Saharei, care s-a desfăşurat la Tindouf, Algeria. Pompierul botoşănean a parcurs 42 de kilometri în condiţii vitrege de alergare, temperatură de aproape 40 de grade şi traseu cu porţiuni de nisip şi dune înalte, obţinând un nou record al României pentru cursa Sahara Maraton, respectiv 3`31``56. Până să plece în China, pompierul botoşănean „s-a încălzit” la finala Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă „Cupa ASPR” la atletism şi cros, care s-a desfăşurat în perioada 18 – 20 mai, la Piatra Neamţ, unde a ocupat locul I la categoria 34 – 45 ani, proba 4.000 de metri cros şi locul II la proba 1500 m, la categoria de vârstă – 34 – 45 ani. Angajat ca subofiţer operativ în cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani din 2007, plt. maj. Iulian Rotariu pare de neoprit. De patru ani, participă la aproape toate competiţiile de gen, aşa încât palmaresul este unul destul de bogat. Cu toate că nu este sportiv profesionist, viaţa l-a învăţat că „diamantul talentului pe care îl avem fiecare trebuie şlefuit”.
Pompierul susţine că mare parte din performanţele sale i le datorează şi profesorului Dana Vieriu de la Liceul cu Program Sportiv Botoşani, care îl pregăteşte îndeaproape. Aleargă zilnic, mai puţin atunci când este de serviciu, câte 40 – 50 de kilometri pe diferite trasee tehnice din apropierea municipiului Botoşani. Visul subofiţerului de a alerga la ultramaratonul „GOBI MARCH” s-a împlinit cu ajutorul Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România (ASPR) şi diferite firme din Botoşani şi din ţară, care au suportat parte din cheltuielile necesare participării la competiţie.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile