Preotul de la Schit Orăşeni a reacţionat la acuzele formulate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) prin vocea vicarului administrativ. Părintele Ioan Ungureanu susţine că nu a ameninţat pe nimeni cu moartea şi că reprezentanţii MMB pur şi simplu mint.
„Acuzaţiile pe care reprezentanţii MMB le-au făcut la adresa limbajului folosit de pr. Ioan Ungureanu sunt nefondate şi mincinoase. Preotul din Schit Orăşeni arată prin acele cuvinte că va lupta cu sistemul corupt din BOR dacă va fi nevoie şi cu măruntaiele proprii în mâini, cu preţul vieţii. Nu a fost atac la persoană sub nici o formă”, se arată într-un punct de vedere trimis către Botoşăneanul.
În acest se dezavuează şi modul în care evenimentele din satul comunei Cristeşti au fost făcute publice de către MMB prin părintele Marian Timofte.
„Maniera de prezentare a situaţiei făcută de oficialul MMB pretinde astfel caracterul de calomnie publică şi fals în declaraţii, dublată de nulitatea ei cu probarea prin martorii numeroşi din jurul preotului pe care l-au auzit când rostea acele cuvinte”,
Ioan Ungureanu, preot paroh Biserica Schit Orăşeni.
Acesta a fost suspendat de MMB după ce a refuzat să-l mai pomenească pe IPS Teofan, gest care potrivit Mitropoliei aduce practic excluderea din Trupului Bisericii şi situarea preotului respectiv în afara acesteia.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024