Părintele Constantin Necula a fost invitatul lui Mihai Morar la un podcast desfășurat la Chișinău.
Unul dintre cei mai apreciați preoți din România, Constantin Necula, a făcut, în cadrul unui cunoscut podcast, mărturisiri despre Alexandra Ivanov, tânăra mamă care și-a dat ultima suflare în Maternitatea din Botoșani.
Preotul a fost invitatul lui Mihai Morar, în cadrul podcast-ului „Fain și Simplu”, derulat la Palatul Național din Chișinău.
În cadrul acestuia, poate cel mai apreciat preot din România a abordat subiectul Alexandra, despre care a spus că îi datorează una dintre cele mai „simpatice conferințe”, potrivit newsmoldova.ro
„După o noapte cumplită de frig, de ură, de neputință într-un ATI, vin zorile și se lasă o liniște semn că toți bolnavii respiră deodată, în același ritm și sunt bine. Noi de afară nu vedem asta, nici tulburarea, nici zdroaba medicilor. Vorbim de medici, nu de cazul Alexandrei de la Botoșani. Și eu mă numesc Alexandra! Nu numai că nu am aer, dar fetei aceleia îi datorez poate una dintre cele mai simpatice conferințe pe care am ține-o vreodată la Iași”,
Constantin Necula, preot
Constantin Necula a mărturisit că el a cunoscut-o pe Alexandra Ivanov, ea fiind lidera unei comunități de tineri din județul Botoșani astfel că se întâlneau adesea la conferințe în Iași.
„Greșeala noastră este că generalizăm atât de amplu încât riscăm să ucidem adevărați ofițeri de stat major ai medicinei Românești pentru trădarea a câte unui infanterist tâmpit. Alexandra a fost lidera creștină simpatică și puternică a unei comunități de tineri din Botoșani. Cum mergeam des la Iași, prin părintele Nicodim ne cunoșteam foarte bine. După o conferință celebră am râs împreună”,
Constantin Necula, preot
În plus, preotul a spus despre Alexandra Ivanov că a fost un suflet extrem de puternic și de curat și că este „doza de aer” de care Raiul avea nevoie.
„Să știi că n-avea Raiul aer și și-a chemat o doză de aer, asta e certitudinea mea. Mă gândesc la câtă suferință sunt supuse deseori femeile atunci când nasc și la câtă neputință asistăm atunci când nu putem altceva decât să ne punem în genunchi și să ne rugăm. Acolo nu e vorba despre Alexandra, e vorba despre o mamă. Te-ai mira să vezi că tot corupția ucide. Ești convins că oamenii care sunt acolo angajați, au ajuns acolo pentru că sunt ei sau pentru că sunt pisica bunicului care e verișor cu nepoata care are un câine care latră din când în când la niște păduchi care sunt neamuri? Noi ne dezicem de neamuri, dar trăim pe seama neamurilor. Este o răutate interprofesională, dar o văd în toate profesiilor. Eu le-am spus oamenilor că o să treacă Covid-ul de la noi, dar prostia nu și nu m-a crezut nimeni”,
Constantin Necula, preot
Acesta a remarcat o perspectivă critică asupra corupției și sugerează în continuare că aceasta poate avea impact negativ și în domeniul medical.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024