Invitat special la conferinţa de presă a PNL Botoşani, unde a fost prezentat de senatorul Viorel Grigoraş drept “primarul săptămânii”, Cătălin Rotundu a recomandat social-democraţilor cu probleme penale să urmeze exemplul lui Florin Ţurcanu.
Aceasta după ce preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, a declarat la conferinţa judeţeană de săptămâna trecută că, prin plecarea din partid a lui Florin Ţurcanu, s-a semnat actul de deces din partid. Acesta a demisionat cu o zi înainte de a merge la DNA Suceava.
“Le recomandăm să ia lecţii de moralitate din partea dlui Ţurcanu şi să-şi dea şi dlor demisia, în special îl vizez pe dl Victor Ponta, care a fost trimis în judecată, dar şi pe dl Liviu Dragnea”, a spus Cătălin Rotundu.
Primarul de Dângeni a ironizat alegerile din PSD, atât de la nivel naţional, cât şi local, pentru lipsa concurenţei pe posturi.
“Cred că avem nevoie de demcoraţie. Unii conducători şi unele partide şi-au amintit repede ce înseamnă comunism şi au trecut iar la candidatura unică la o funcţie cu 99,99% voturi”, a afirmat Cătălin Rotundu.
El i-a catalogat pe Liviu Dragnea şi Andrei Dolineaschi drept “preşedinte eu-eu”. (S.B.)
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024