Accident în lanț provocat de un băiat în vârstă de 17 ani.
Un accident grav, în care au fost implicate trei autoutilitare și un camion, a avut loc vineri, în jurul orei 18.30, pe DN 17, la intrarea în Gura Humorului dinspre Păltinoasa. Botoșăneanul în vârstă de 17 ani, vinovat de producerea accidentului, lucra la un service din zonă și, după program, s-a urcat la volanul unei furgonete care era adusă la vopsit și a ieșit cu ea la plimbare.
Din primele informații rezultă că minorul a ieșit de pe drumul secundar dinspre Capu Câmpului pe DN 17 fără a se asigura, practic în fața camionului care circula regulamentar. Potrivit Monitorul de Suceava, șoferul vehiculului greu a încercat să evite impactul și a pătruns ușor pe sens opus, unde a lovit întâi o autoutilitară Dacia, în impact fiind angrenată și o autoutilitară Fiat, care venea din spatele Daciei. Cel mai puternic a resimțit impactul șoferul de pe Dacie, mașină care a fost prinsă practic între camion și cea din spate.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare şi ambulanţă SMURD), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În sprijin a fost trimis ulterior și echipajul SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Gura Humorului, cel care conducea autoutilitara Dacia, a fost găsit încarcerat în mașină de pompierii militari. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, în stare de inconștiență. Bărbatul era în stare stabilă după ce trecuse de șoc. Rănit în urma accidentului a fost și șoferul autoutilitarei Fiat, care a fost dus cu ambulanța la Spitalul Gura Humorului.
Polițiștii au constatat că minorul de 17 ani era beat, având concentrația de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Marian Adrian M., tânărul de 17 ani, este din Lunca - Botoșani, și urma să fie pus sub acuzare pentru trei infracțiuni: conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt (cu privire la mașina la volanul căreia s-a urcat, fără acordul posesorului).
(Foto: Facebook / Monitorul de Suceava)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape 40 de șoferi lăsați fără permis în urma acțiunii BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Cea mai lungă vacanță din ultimii ani: Concediul de Revelion al bugetarilor, prelungit
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024