La data de 1 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul celor din cadrul subunităților au acționat pentru prevenirea combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic.
Astfel, polițiștii au acționat pentru depistarea celor care transporta material lemnos fără respectarea prevederilor legale, fiind controlate peste 160 de autovehicule, dintre care 13 care transportau material lemnos.
În urma verificării legalității transportului, unul dintre conducătorii auto, care a fost depistat pe drumul național DN 29 C, în localitatea Mihăileni, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei pentru faptul că a fost depistat transportând peste 2 metri cubi de lemne fără documente specifice.
De asemenea, în cadrul acțiunii au mai fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare se peste 7.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024