Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați în cursul zile de joi, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Constantin Dracsin, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Echipajul de poliție ajuns la fața locului a constatat că un bărbat de 47 de ani, din municipiu, în timp ce se deplasa pe strada Constantin Iordăchescu, la intersecție cu strada Constantin Dracsin, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu gheață, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit gardul unei locuințe.
De asemenea, a ciocnit și un autoturism parcat pe sensul opus de mers.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024