Un şofer din Botoșani, care s-au urcat la volan deși a consumat băuturi alcoolice, a fost depistat de polițiștii rutieri și sancționat conform legii.
Luni, 1 iulie 2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei Orasului Ştefăneşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Durneşti, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
„Mica Unire” marcată la Botoșani cu absențe de marcă și apariții surpriză – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
O fetiță din Botoșani internată în spital are nevoie de ajutor: CUM puteți ajuta
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
ACUM: Iftime scriitorul, la ”Botoșăneanul TV” cu ”Eseul carnivor”! – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
ACUM: Oficialitățile și Garda de Onoare adunate în fața Poliției pentru Mica Unire – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile