Un conducător auto aflat la volanul unui autoturism de lux a reușit să lovească cinci mașini, dintre care trei au fost serios avariate, în încercarea de a evita un câine care i-a ieșit în față.
Evenimentul a avut loc pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani în timp ce șoferul se deplasa în sensul giratoriu, iar când a vrut să între în intersecție a pierdut controlul volanului și a acroșat mașinile parcate pe partea dreaptă.
Mai întâi s-a izbit într-o Dacie, apoi aceasta a ricoșat într-un Citroen, acesta din urma într-o dubiţă, iar în final autoutilitara a ricoșat într-un Mercedes, acesta din urmă fiind avariat ușor doar în spate. Trei dintre mașini, BMW-ul conducătorului auto, Dacia și Citroen-ul sunt cele mai avariate în urma accidentului.
Polițiștii au fost la față locului, iar șoferul le-a spus că s-a ferit de un câine, însă botoşănenii care locuiesc în zonă spun că teribiliştii fac drifturi în sensul giratoriu de la Pacea, drept dovadă sunt și urmele de cauciuc de pe șosea.
Conducătorul auto a fost amendat cu 500 de lei, iar proprietarii autoturismelor au fost înștiințați, printr-un bilet pus pe o mașină, să se prezinte la Poliția Rutieră pentru elibererea autorizației de reparare. Sursa: ziarul Libertatea.
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile