Tânărul a fost oprit de polițiștii rutieri pentru control. După verificările efectuate, șoferul a încercat să „scape” altfel.
Duminică, 27 octombrie 2024, în jurul orei 2:30, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat și oprit în trafic, în vederea efectuării unui control, un conducător auto, în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani.
Având în vedere faptul că persoana în cauză emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, , rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După ce polițiștii i-au adus la cunoștință conducătorului auto faptul că i se va întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. de art.336 din Codul Penal, aceasta a oferit unuia dintre agenții de poliție, cu titlu de mită, suma de 2.650 de euro, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterea constatată.
Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip body-cam, au refuzat categoric propunerea conducătorului auto și au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani.
Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024