Situaţie mai puţin întâlnită. Un tânăr din Botoşani a încercat să păcălească poliţiştii „împrumutând” identitatea altcuiva.
În data de 18 noiembrie 2018, în jurul orei 7.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Hilişeu Horia, județul Botoşani, un autovehicul marca Citroen, înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla un tânăr.
La control, acesta nu a putut prezenta niciun document, dar a declarat că este cetăţeanul român I.G., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani. În vederea stabilirii identităţii persoanei, poliţiştii au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit faptul că acesta este cetățeanul român B.T., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani, iar autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile germane.
Cu privire la cele constatate, conducătorul auto a declarat că a prezentat datele de identitate ale unui prieten, deoarece nu deţine permis de conducere.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fals privind identitatea.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024