În replică la apelul președintelui Consiliului Județean Botoșani, actualul manager al Spitalului Județean susține că are în vedere și aspectele semnalate de Doina Federovici.
Însă, de aproximativ o lună de zile de când a preluat funcția de conducere, gradul de nemulțumire al pacienților este unul scăzut.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean Mavromati
„Este fără îndoială responsabilitatea echipei manageriale a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, activitatea medicală se realizează de către cadre proprii, de când am venit eu manager am găsit o echipă sudată, oameni dedicați profesiei. Mai sunt și mici sincope dar studiind acest număr de plângeri ale pacienților, am constatat că acestea au scăzut mult și sperăm să fie cât mai puține sau deloc aceste mici reproșuri sau reproșurile pacienților vizavi de activitatea, sau de fapt, de interacțiunea cadrelor medicale cu pacienții”,
Șeful de la spital a arătat că se depun eforturi considerabile pentru creșterea gradului de încredere în unitatea medicală dar și a actului medical oferit pacienților, aceasta fiind una dintre prioritățile sale.
Avocata Paula Berențan a simțit să-i dea un sfat înlocuitorului său, la plecare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
Dramă într-o familie din Botoșani: Bărbat ajuns la Urgențe după ce a încercat să se sinucidă
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Un șofer din Botoșani a băgat în spital un motociclist: CUM s-a produs accidentul de la Verești
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
ASTĂZI: Misiune altfel pentru pompieri, au plantat copaci la Cordăreni
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile