Poliţiştii locali au avut parte sâmbătă dimineaţă de o reclamaţie mai rar întâlnită. În jurul orei 8:00 ei au intervenit la sesizarea cetăţenilor în str. Bucovina, în apropierea Colegiului Economic „Octav Onicescu”.
Acolo a fost depistat Ionuţ S., în vârstă de 31 ani, care aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a rupt patru copăcei de pe domeniul public. Condus la sediul Poliţiei Locale acesta nu şi-a putut justifica gestul. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, pentru ruperea şi dezrădăcinarea arborilor şi arbuştilor plantaţi pe domeniul public al municipiului Botoşani.
„Din păcate eforturile municipalităţii de a înfrumuseţa oraşul se lovesc de teribilismul şi lipsa educaţiei unor tineri inconştienţi. Nu putem tolera aceste manifestări huliganice”, a declarat
Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Terenurile de sport vandalizate de către tinerii botoşăneni