Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Știubieni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 7 februarie, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul comunal din localitatea Știubieni, ar fi surprins și accidentat un tânăr, de 22 de ani, care se deplasa pe marginea părții carosabile, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. În urma producerii accidentului, conducătorul și-a continuat deplasarea.
Polițiștii l-au identificat în scurt timp de la producerea accidentului. Acesta a parcat autoturismul în curtea locuinței, încercând să se sustragă cercetărilor. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, iar valoarea alcoolemiei a fost de 2,45 mg/l.
La data de 8 februarie, la propunerea organelor judiciare, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, fiind introudus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență I.P.J. Botoșani.
O firmă din Botoșani angajează 30 de persoane – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Feb 10, 2025
Poliția Animalelor a descins într-o comună, amenzi de aproape 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Razie de amploare într-un oraș: Zeci de amenzi pentru șoferii „obraznici”
Andreea Coțovanu
Feb 10, 2025
Piața Centrală împânzită de polițiști: Bișnițari prinși în flagrant
Andreea Coțovanu
Feb 10, 2025
Beneficii extrasalariale neobișnuite: Cum personalizezi pachetul oferit salariaților?
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile