Unul dintre proiectele aflate spre dezbaterea Consiliului Local Botoșani este privitor la desemnarea unui membru în Consiliul de Administrație de la societatea Urban Serv.
În acest sens este cerut votul consilierilor pentru împuternicirea reprezentanților Consiliului Local pentru numirea unui administrator provizoriu, pentru o perioadă de maximum șase luni.
Iar asta după ce, un post de administrator a fost eliberat prin demisia lui Albert Tănasă, fostul director de la SC Nova Apaserv SA.
Acesta a dat concurs și s-a angajat pe un post de jurist în cadrul societății municipalității.
Grupul PSD l-a propus pe Bogdan Varasciuc, actualul director al scoietății de termoficare a orașului, Modern Calor.
Grupul PNL o susține pe Mirabela Dumitriu, o tânără liberală care a activat la cabinetul prefectului Sorin Cornilă și ulterior pentru o scurtă perioadă de timp în cel al lui Dan Nechifor.
Cele două propuneri vor fi votate prin procedură secretă pentru stabilirea administratorului din Consiliul de Administrație al societății Urban Serv.
Numirea este pe perioadă determinată până la organizarea unui concurs.
Din CA-ul de la societatea de salubrizare a orașului mai fac parte Dan Păduraru (președinte), Andrei Beilic, Florin Egner și Ema Olaru.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile