Nu doar că l-a dat jos din ștreang, dar a acordat și primul ajutor până la sosirea echipajului medical.
Marți dimineață, la ora 6.10, un agent de poliție a intervenit pentru a salva viața unui bărbat de 66 de ani care a încercat să se sinucidă, prin spânzurare, în curtea locuinței sale, din localitatea Roșiești, județul Vaslui.
Polițistul, sprijinit de un membru al familiei, a tăiat sfoara cu care bărbatul a încercat să se sinucidă și a procedat la acordarea primului ajutor.
Victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței, care a transportat-o la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, scrie vasluianul.ro.
Polițistul care a intervenit, agent de poliție Prisăcaru Andrei-Vlăduț, are 23 de ani, este împuternicit șeful P.P. Roșiești, este originar din comuna George Enescu, județul Botoșani, și este absolvent al promoției decembrie 2019 a Școlii Naționale de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.
În cursul serii de 16 august, la ora 20.20, Secția 7 Poliție Rurală Banca a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 62 de ani, cu privire la faptul că soțul său, victima de 66 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu, precizând că se va spânzura.
Bărbatul fusese căutat toată noaptea de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca și ai Serviciului de Investigații Criminale Vaslui.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean AMENDAT după ce și-a aruncat gunoiul de la etajul 9
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Ora 15:00: La Botoșani s-au renumărat voturile din peste 250 de secții de votare
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024
Cătălin Silegeanu, candidat la Senat din partea AUR: Așa cum am promis, vom fi mereu printre oameni!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
MISIUNILE de weekend ale jandarmilor: De la meciuri la alegeri
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
ASTĂZI: 23 de polițiști din Botoșani au fost avansați în grad
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024