Numai cei implicați în politică cunosc patima cu care se duc luptele pentru ca un nume să apară pe o anume listă. Fie ea pentru Consiliul Local sau Consiliul Județean, extrapolând, Camera Deputaților sau Senatul României. Se fac tot felul de promisiuni, se pierd sute de ore cu eșarfe la gât și promisiuni înmuiate în zâmbete pentru votul electorilor. Iar la final, voilà, mandatul.
Printre zecile de cravate, pentru a nu exista acuze de misoginism, sunt împletite și fuste pentru listele viitorilor aleși locali, astfel încât și femeile să aibă șansa de a avea putere de decizie. Iar când într-un final o au, își cam bagă tocurile-n ea.
Spre exemplu, la ședințele de Consiliu Loca Botoșanil, când nu adie briză de boicot, cam sunt anumite scaune care se încăpățânează să rămână goale. Iar primele trei locuri la absențe (ne)motivate sunt ocupate elegant de trei doamne: Cătălina Lupașcu, Aura Simion și Tereza Nica.
Fostul viceprimar și unul dintre cei mai vocali consilieri din familia de dreapta, a lipsit în cinci luni de zile, respectiv ianuarie – mai, de șapte ori, în patru rânduri fiind învoită prin votul colegilor de la masa dezbaterilor. Susține că a avut și motive întemeiate să facă acest lucru.
”Anul acesta am lucrat într-un proiect pe fonduri europene, în lunile ianuarie, februarie și martie și automat nu am avut posibilitatea efectivă să ajung și acum practic sunt în concediu. Probabil da, pentru faptul că, recunosc că nu am avut cam de mult timp concediu”, ne-a explicat Cătălina Lupașcu motivele pentru care anul acesta a absentat de la mai multe ședințe. Ne-a sugerat să repetăm statistica însă pe toată perioada din mandatul de consilier local, adică din 2012 și până în prezent. Am notat solicitarea domniei sale cu mențiunea că o vom duce la îndeplinire.
Locul doi este ocupat de Aura Simion, avocat la bază și care, potrivit ultimelor vorbe de la bursa zvonurilor, ar avea demisia pregătită. Tot amână să o depună la Consiliul Local. Motivul ar fi faptul că nu mai are timp să îmbine ambele activități, adică votul în plen cu apăratul la bară. Aura Simion a absentat în acest an de la 6 ședințe de Consiliu Local.
O colegă de partid de-a avocatei o urmează în clasament și anume Tereza Nica. Social-democrata din echipa actualului primar, ar fi ocupată cu un master. A lipsit de la cinci ședințe.
Singura lună din an când s-a înregistrat prezență de 100% la ședințele ordinare a fost martie. Toți cei 23 de consilieri locali aleși de electorat au luat loc la masa dezbaterilor. În cazul în care aleșii absentează din plen, indemnizația ce le revine prin lege este redusă. Astfel, un consilier local care participă la ședințele pe comisii, dar nu este prezent la cea ordinară, primește doar un procent de 66% din suma de aproape 700 de lei.
Gabriela ERDIC
Nume consilier local | Număr învoiri | Număr absențe |
Cătălina Lupașcu | 4 | 3 |
Aura Simion | 4 | 2 |
Tereza Nica | 3 | 2 |
Florin Ghiorghiță | 4 | 1 |
Paul Onișa | 2 | 1 |
Ovidiu Luca | 1 | - |
Cătălin Alexa | 2 | - |
Marius Buliga | 1 | - |
Mihaela Huncă | 2 | 1 |
Cosmin Andrei | 1 | - |
Eugen Apostoliu | 2 | 1 |
Corneliu Furtună | 1 | - |
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Compania de apă a comandat asfalt rece pentru zecile de gropi din oraș
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Declarația zilei 22 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile