Campania electorală pentru alegerile parlamentare îi face pe aleșii neamului să muncească mult peste program. În plan politic bineînțeles, nu neapărat administrativ, adică în slujba cetățeanului.
Iar elocvent este ceea ce s-a întâmplat duminică noapte la Primăria Botoșani. În jurul orei 22:00 primarul Cătălin Flutur se afla la serviciu. Și nu singur, ci alături de deputații Cristian Roman și Verginel Gireadă, ambii candidați din partea PNL, formațiune pe care edilul șef o prezidează la Botoșani, la un nou mandat.
Potrivit unuia dintre participanții la întâlnire, aceasta ar fi avut loc pentru armonizarea acțiunilor electorale, în sensul ca pretendenții la Legislativ să nu se mai ”calce pe picioare” în teritoriu, adică să nu mai meargă în campanie prin aceleași localități, ci să și le împartă.
Întrunirea a avut loc și pe fondul apariției unor informații care confirmă sondajul publicat de Botoșăneanul luna trecută și care arată că PSD și PNL s-ar afla, cu mici diferențe, la același nivel de la alegerile locale din vară și că nici un alt partid nu ar mai face pragul electoral.
Ședința de la finalul weekend-ului a avut loc și în condițiile în care la începutul toamnei între cei doi aspiranți liberali la un mandat de deputat au avut loc mai multe clinciuri, directe sau prin intermediari, pentru obținerea unui loc mai avansat pe lista de candidați.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024