Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au identificat un cetățean ucrainean care conducea un ansamblu rutier, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
S-a întâmplat vineri după-amiază, când s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean din Ucraina, în vârstă de 50 de ani, care conducea un camion cu remorcă.
Polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care au solicitat un echipaj al Secției de Poliție Rurală Ștefănești pentru a fi testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost informat că urmează să fie însoțit la Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge, însă a refuzat proba.
În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024