Un tânăr șofer inconștient care a ignorat indicatoarele rutiere a lovit puternic un utilaj ce aparține Secției Drumuri Naționale (SDN), unitate aflată în subordinea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Botoșăneanul circula cu viteză extrem de mare și nu a dat importannță indicatoarelor care anunțau lucrări de plombare la partea carosabilă.
A încercat să efectueze o depășire însă cum din sens opus venea altă mașină, a tras de volan și s-a izblit violent de utilaj. A fost aruncat în șanțul din partea stângă a drumului. În urma accidentului, mama sa a a fost rănită fiind preluată la spital de o ambulanță.
De asemenea, a primit îngrijiri medicale și șoferul de pe utilaj care a suferit un atac de panică din cauza sperieturii.
„Reamintim participanților la trafic că, profitând de condițiile meteo favorabile, în această perioadă DRDP Iași execută lucrări de reparații pe întreaga rețea de drumuri aflată în administrare. Drept, urmare, solicităm conducătorilor auto să circule cu prudență și cu respectarea semnalizării impuse pe sectoarele afectate de lucrări, făcând totodată apel la înțelegere din partea acestora pentru eventualul disconfort înregistrat în trafic”
au transmis reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iași
Ambele autoturisme au fost preluate pe plarformă de SOS Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024