Polițiștii suceveni au reușit să identifice o persoană urmărită la nivel naţional, fugită din Botoșani. S-a întâmplat sâmbătă în comuna Sucevița.
În jurul orei 19.00, cadrele Secției 3 Poliție Rurală Marginea, în urma investigațiilor întreprinse, l-au depistat în satul Voievodeasa din amintita comună pe un bărbat de 52 de ani din Lunca, județul Botoșani. Acesta se afla ascuns la o stână.
Pe numele acestuia fusese emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Judecătoria Botoșani, fiind condamnat la pedeapsa de doi ani și două luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, fapt pentru care figura urmărit la nivel naţional.
Omul din Lunca a fost încarcerat ulterior în Penitenciarul Botoșani.
CITEȘTE ȘI:
Tânăr căutat de polițiști prin toată țara, prins într-o comună botoșăneană: CE măgării a făcut
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024