Un instantaneu cum rar se poate vedea într-un oraş din lumea civilizată a fost surprins seara aceasta pe una dintre cele mai circulate străzi din oraş.
Şapte maşini mortuare, despre care cititorul care le-a imortalizat susţine că aparţin aceleiaşi firme de pompe funebre, erau parcate pe strada Primăverii din municipiul Botoșani, ocupând astfel o mulţime de spaţii.
Și aceasta nu este tot. Majoritatea nu staţionau lateral faţă de trotuar, ci perpendicular, îngreunând circulaţia autovehiculelor care şi aşa este complicată de linia de tramvai şi de zăpadă.
Șase erau parcate pe partea dreaptă pe sensul spre ”capătul lui 1”, iar a șaptea pe cealaltă parte. Nu erau doar autoturisme, ci și dubițe. În zonă are un magazin firma „Florariu”.
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024