Situația este unicat cel puțin la nivel regional. O comunitate botoșăneană care numără în jur de 2.000 de suflete a rămas efectiv fără conducere.
Este vorba despre comuna Blândești unde, prin ordin al prefectului, primarul a fost suspendat la scurt timp de la alegeri pentru incompatibilitate.
Atribuțiile de primar, până la organizarea de noi alegeri, au fost preluate de viceprimar, în cazul de față fiind vorba despre Mihaela Băghiceanu, aleasă pe listele PNL la scrutinul din 2020.
Doar că, de la jumătatea lunii în curs, și ea a trebuit să renunțe la funcțiile politico-administrative, având o soartă identică cu a fostului primar: stare de incompatibilitate declarată de Agenția Națională de Integritate (ANI).
Ordinul de încetare a calității de ales local pentru Mihaela Băghiceanu a fost emis de prefectul Sorin Cornilă în data de 14 iunie 2022. Deci în urmă cu mai bine de o săptămână, de când Primăria Blăndești a rămas fără niciun șef.
În toată această perioadă au avut loc frământările politice specifice, pentru preluarea conducerii Primăriei Blândești. Și, cu toate că aparent lucrurile ar fi trebuit să fie simple, fiind vorba totuși despre o comună cu aproximativ 2.000 de locuitori, realitatea pare să contrazică.
Pe lângă vacantarea posturilor de primar și viceprimar, și în deliberativul local au fost oarece modificări. Numărul consilierilor locali din Consiliul Local Blândești era de 11, dintre care 6 de la PNL și 5 de la PSD.
Unul dintre social-democrați, Eugen Ciobanu, ales pe lista PSD, și-a dat demisia din plen și a devenit funcționar public.
Mihaela Băghiceanu (PNL) a ieșit din CL prin ordin de prefect.
Locul lui Eugen Ciobanu a fost luat de Ion Corneanu (PSD) care a și depus jurământul în ședință extraordinară convocată ieri, 22 iunie 2022. PNL a depus la Judecătoria Botoșani solicitarea de validare a mandatului de consilier local pentru înlocuitorul Mihaelei Băghiceanu abia în data de 21 iunie 2022, pentru Georgică Lozneanu.
Așa se face că la ședință au participat 10 consilieri locali, care au avut spre dezbatere trei puncte. Primul a fost privitor la aprobarea proceselor verbale din ședința anterioară, iar la punctul doi Ion Corneanu a depus jurământul de consilier local și a fost propus de grupul PSD pentru funcția de viceprimar. Când s-a ajuns însă la alegerea viceprimarului liberalii s-au retras din ședință. Neoficial, consilierii PNL ar fi dezvăluit în ședință că așa li s-a cerut de la conducerea județeană a partidului.
Urmarea a fost faptul că nu s-a putut alege un viceprimar, iar comuna rămâne pentru încă aproximativ două săptămâni fără conducere. Atribuțiile de primar au fost preluate de secretarul Primăriei care însă nu are drept de semnătură pe vreun document oficial cu adevărat important. S-a ajuns în situația în care Primăria nu mai poate efectiv genera acte și nici oficia căsătorii în această perioadă.
Comuna Blândești a rămas de peste o săptămână fără conducere, din cauza ambițiilor politice ale Partidului Național Liberal, transmit social-democrații, printr-un punct de vedere socilitat.
"În aceste momente, la Blândești totul este blocat. Nimeni nu poate semna vreun act oficial, iar cetățenii comunei sunt puși pe modul de așteptare de ambițiile politice ale PNL. Facem apel la rațiune, pentru a găsi împreună soluțiile optime ca să deblocăm această situație. Cetățenii nu au nicio vină, iar PNL trebuie să înțeleagă că noi trebuie să fim în slujba cetățenilor și nu să le îngreunăm viața",
arată reprezentanții PSD Botoşani.
De partea cealaltă, explicația liberalilor a fost că motivul pentru care consilierii locali PNL s-au retras din ședință a avut la bază dosarul înregistrat la Judecătoria Botoșani pentru validarea următorului ales care să acceadă în plen.
„La punctul 3 consilierii locali PNL au ieșit din sală pentru că ei au solicitat să se aștepte confirmarea de la Tribunal pentru următorul consilier local care vine în locul dnei Băghiceanu. Oricum nu ar fi ieșit nimic, erau 5 și 5, cu tot cu cel confirmat astăzi. Ori la alegerea viceprimarului este nevoie de 50+1 voturi din rândul consilierilor”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
6 voturi erau necesare pentru alegerea noului viceprimar, fie el de la PSD sau PNL. Ori tocmai aceasta ar fi fost teama liberalilor în ședința de ieri, să nu fi reușit social-democrații să convingă vreun ales liberal să voteze cu Ion Corneanu pentru funcția de viceprimar. Mai ales că votul la persoană este unul secret.
Și atunci, PNL ar fi pierdut o primărie în care avea și majoritate politică de 6 la 5.
Prefectul județului susține că săptămâna viitoare consilierii de la Blândești pot convoca o nouă ședință.
„Situația este în atenția noastră, secretarul general ține legătura cu ei zilnic pe situația aceasta și le dă soluții la solicitările pe care le au ei acolo. Inclusiv procedura care trebuie urmată pentru a completa echipa de acolo a fost comunicată de secretarul Primăriei și de consilierul juridic care se ocupă de legalitate pe comuna Blândești”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
În astfel de situații (care sunt rarisime) în lipsa primarului și viceprimarului ședințele de Consiliu Local pot fi convocate de minimum 4 consilieri locali.
Mandatul primarului ales în 2020, Stelian Maxim, a încetat prin ordinul prefectului Dan Nechifor în iunie 2021, iar la un an distanță, pe 14 iunie, actualul prefect, Sorin Cornilă, a emis ordinul pentru încetarea mandatului de consilier local al viceprimarului Mihaela Băghiceanu.
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024