Consiliul Judeţean Botoşani finalizează în data de 31.10.2023 implementarea proiectului „Modernizare, Extindere, Dotare a Unității de Primiri Urgențe din Strada Marchian nr. 11 Botoşani” cod SMIS 121833, proiect ce a fost finanţaț în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe.
Beneficiarul proiectului a fost Judeţul Botoşani, scopul proiectului fiind îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă în Regiunea Nord-Est în general şi în judeţul Botoşani, în particular, prin modernizarea, extinderea şi dotarea cu echipamente medicale performante a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program în regiunea Nord-Est este Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra-Neamț.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost următoarele:
1. Modernizarea, extinderea și dotarea cu aparatură medicală performantă a UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani;
2. Reducerea ratei internărilor acute în Spitalul de Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, de la 28,73% la nivelul anului 2017, la 28,12% la finalul primului an de implementare a proiectului, ca urmare a implementării măsurilor de modernizare, extindere şi dotare a UPU;
3. Extinderea corpului de clădire A din cadrul UPU cu un corp având regim de înalţime P+1, cu o suprafaţă construită la sol de 324,60 mp şi o suprafaţă construită desfăşurată de 708,50 mp;
4. Modernizarea unei suprafeţe de 930,80 mp construcţie existentă (Corp A) din UPU prin reconfigurare spaţii, recompartimentare şi măsuri de eficientizare energetică;
5. Realizarea unei copertine pentru UPU, în suprafaţă de 240,5 mp;
6. Dotarea UPU cu 8 echipamente medicale performante, precum şi cu elemente de mobilier şi dispozitive medicale, care vor contribui în mod direct la îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă.
Rezultatele proiectului sunt: o unitate de primiri urgenţe extinsă, modernizată şi dotată cu echipamente medicale performante, un corp de clădire constituit în vederea extinderii UPU Botoşani, un corp de clădire modernizat, reconfigurat şi recompartimentat, o copertină și 8 echipamente medicale performante achiziţionate.
Impactul proiectului îl constituie creșterea gradului de adresabilitate a populației către serviciile medicale de urgență moderne și eficiente, la nivelul județului Botoșani. Modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a avut ca impact eficientizarea activității de diagnosticare și tratament cu ajutorul echipamentelor medicale performante, determinând astfel reducerea ratei internărilor acute și a spitalizării continue a pacienților.
Perioada de implementare a proiectului este 70 de luni, respectiv în perioada 12.01.2018 - 31.10.2023, care include și activitățile desfășurate înainte de semnarea contractului de finanțare.
Valoarea totală a proiectului este de 11.232.225,68 lei, din care 6.639.500,98 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă solicitată Uniunii Europene și Guvernului României, 135.500,02 lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Botoșani, în calitate de beneficiar al finanțării iar valoarea cheltuielilor neeligibile este de 4.457.224,68 lei.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro, www.inforegio.ro precum şi www.facebook.com/inforegio.ro.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024