Iar acest lucru se întâmplă în vremuri în care societatea este extrem de vulnerabilă în fața unui pericol la care sunt expuși mai ales tinerii: consumul de droguri. În marile orașe vorbim despre un adevărat flagel, numărul dependenților și chiar al morților tineri fiind unul ridicat. La Botoșani, ne confruntăm cu primele semne de îngrijorare reală. Teoretic, fenomenul este (încă) ținut sub control.
Una dintre unitățile de stat care are, cel puțin în teorie, un rol extrem de important în lupta cu drogurile este Centrul Antidrog condus de comisarul Ana Maria Bunduc în calitatea de coordonator. În titulatură completă Centrul pentru Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA).
Se subordona unei agenții guvernamentale, respectiv Agenția Națională Antidrog (ANA) care oferă programe de tratament gratuit, inclusiv detoxifiere și consiliere psihologică.
Pe lângă postul de coordonator, mai exista o persoană care lucra în centru. Dar care între timp a promovat un examen la o altă instituție și a acces în corpul ofițerilor.
Astfel că Ana Maria Bunduc rămăsese singura angajată a Centrului Antidrog. Și-a întrerupt la rându-i activitatea din cauza unor probleme de sănătate care necesită tratament mai îndelungat. Și fără un orizont de timp privitor la revenirea în activitate.
Ușa este încuiată iar singurul afișaj rămas fără valabilitate în prezent este privitor la programul de funcționare.
Centrul Antidrog a rămas astfel fără activitatea din lipsă de personal. Se subordonează unui centru regional aflat la Suceava și care ar fi condus de subcomisar de poliție Simona Roxana Devisevici.
Pe care am încercat să o contactăm pentru un punct de vedere privitor la situația Centrului Antidrog de la Botoșani. Era „ieșită” la momentul respectiv și nu a mai revenit niciodată cu un telefon.
La nivel central, din cauza numeroaselor semnale din teritoriu și a unei nevoi tot mai acute de măsuri clare pentru dependenți, premierul Marcel Ciolacu a decis reorganizarea acestei structuri.
Iar asta după ce s-a constatat că statul a eșuat în a oferi sprijin medical și psihologic pentru persoanele care vor să se vindece de această adicție periculoasă.
În ședința de Guvern din data de 27 februarie a fost adoptată o Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor.
HALUCINANT: Un tânăr beat, drogat și FĂRĂ permis a făcut accident cu o mașină furată
Normativul a fost aprobat pentru operaționalizarea noii infrastructuri instituționale de prevenire și combatere a consumului de droguri și sprijinirea persoanelor care au nevoie să se trateze de această dependență.
Noua agenție va avea maximum 50 de posturi, iar ca rol stabilit ar fi acela că stabilește concepția și coordonează, evaluează și monitorizează la nivel național politicile în domeniile prevenirii consumului ilicit de droguri, al traficului de droguri și a dependenței de droguri, al adicțiilor, precum și al asistenței integrate a consumatorilor și al reducerilor riscurilor și efectelor negative asociate consumului de droguri, aplicate de către instituțiile cu atribuții în domeniu.
„Operaționalizăm azi Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor. Venim cu o abordare orientată mult mai clar pe asistența integrată a consumatorilor. Deoarece, pe lângă ofensiva continuă a poliției împotriva traficanților, a lipsit dramatic acest mecanism de sprijin a celor care au nevoie să-și trateze această dependență”, a declarat premierul Marcel Ciolacu după ședință.
Autoritățile centrale au anunțat înființarea unor unități care să acorde sprijin medical pentru dependenți și care urmau să funcționeze în cadrul centrelor de sănătate mintală.
Recent, în februarie 2025, Ministerul Sănătății a anunțat planuri de înființare a 44 de noi centre de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor, câte unul în fiecare județ și trei în București.
Astfel, odată cu operaționalizarea acestor noi centre, numărul total al centrelor de sănătate mintală din România va ajunge la 124.
În România, conform datelor disponibile până în noiembrie 2023, existau 80 de Centre de Sănătate Mintală (CSM), inclusiv cele aflate în cadrul unităților sanitare. La Botoșani există doar compartimentul de neuropsihiatrie infantilă din cadrul Secției de Pediatrie.
Prevenirea consumului de droguri trebuie să fie o prioritate în fiecare comunitate, deoarece consumul de substanțe interzise afectează sănătatea, siguranța și viitorul tinerilor. Pentru a combate această problemă, sunt necesare măsuri integrate care să implice autoritățile, școlile, familiile și societatea civilă.
APIA a început să primească Cereri de plată pentru 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Nova ApaServ, anunț important despre plata facturilor: APEL și pentru transmiterea indexului online
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Se caută șofer la un spital din Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Bugetul pentru cardurile educaționale a fost epuizat:CARE este motivul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Scenariu de cutremur la o școală din Botoșani: Sute de copii au fost instruiți de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile