Ora de adunare pentru începerea oficială a manifestației din Centrul Istoric a fost stabilită anul acesta ca fiind 9:30.
Înainte de asta, oficialii s-au împărțit pe culori politice pentru a face deplasarea din zona Palatului Administrativ.
În anii trecuți, toți participanții cu calitate oficială se adunau în Piața Revoluției pentru a forma coloana care se deplasa spre Centrul Istoric.
Liberalii au stabilit 9:10 ca oră de întâlnire și au făcut-o aproape de pietonalul bancar având în vedere că intrarea în Palatul Administrativ este încă în șantier.
Social democrații și-au dat întâlnire cam la aceeași oră însă la sediul PSD din strada Cuza Vodă.
Grupurile politice nu s-au intersectat unul cu celălalt în timpul deplasării spre Piața 1 Decembrie.
Liberalii au avut baloane în culorile tricolorului, aduse de Tineretul Național Liberal (TNL) și care au fost oferite ulterior copiilor care au sărbătorit Ziua Națională a României în stradă.
Pesediștii au venit cu trei trandafiri colorați în albastru, galben, roșu care au fost ulterior depuși la Monumentul „Compania de mitraliere Maior Ignat în atac” din Centrul Istoric.
Pe traseu, în zona parcării Elvila, grupul PNL a fost salutat de un altul colorat politic, respectiv cel al celor de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) care aveau și un mic grup de muzicanți de pe a căror acorduri se distingea Imnul Național al României. Fluturau steaguri tricolore și strigau: „Trăiască patria”.
În Centrul Istoric primii au ajuns așadar PNL-iștii care și-au ocupat locul după care, la aproximativ 10 minute distanță PSD-iștii care au preferat să stea separat.
În schimb, în majoritatea discursurilor oficiale s-a pus accent pe unitate.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024