Este vorba despre unul dintre cei doi adjuncți ai unității de stat, care din această toamnă nu mai ocupă funcția de conducere din fruntea Casei Județene de Pensii (CJP).
Narcis Drețcanu, directorul adjunct al instituției, a fost detașat pentru jumătate de an pe un post din Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
„A fost la solicitarea dlui și după acordul celor din Casa Națională și îi urez mult succes”, explică plecarea pe perioadă determinată în capitală a adjunctului Cristina Anton, directorul CJP.
La CJP Botoșani, Narcis Drețcanu coordona Direcția Stabiliri și Plăți Prestații, atribuțiile acestei structuri fiind preluate de ceilalți șefi, fără a fi numită altă persoană cu atribuții de conducere, chiar dacă volumul de muncă este unul însemnat.
„Atribuțiile dlui au fost preluate de către mine și de către dl director adjunct Ioan Buzilă. Este o instituție cu probleme multe, cu o activitate foarte solicitantă, ne descurcăm destul de greu, însă reușim să facem față și ne dorim asta”,
Cristina Anton, directorul Casei de Pensii
Narcis Drețcanu a primit detașare la Casa Națională din data de 11 septembrie 2023, pentru o perioadă de șase luni.
Urmează ca la finalul acestui interval să se decidă dacă va continua activitatea la structura centrală sau revine la Botoșani.
„Experiența pe care am acumulat-o de-a lungul timpului a fost un factor decisiv în detașarea mea în cadrul Casei Naționale de Pensii. Lucrez la Direcția de Pensii, în cadrul Direcției Generale de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale”, a explicat Narcis Drețcanu, plecarea sa la unitatea centrală.
Postul de conducere de la Botoșani a fost suspendat pe perioada detașării. De asemenea, Narcis Drețcanu a arătat că o eventuală rămânere definitivă la București ar putea fi o variantă pentru cariera sa profesională. Lucrează în sistem din 2002.
â
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Elias Charalambous înainte de partida cu Botoșani: Toate echipele au suferit acolo
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Unul dintre cei mai iubiți preoți de la Botoșani își serbează ziua de naștere
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024