Fostul administrator și director adjunct al SC Urban Serv SA a declanșat executarea silită a societății după ce șefii acesteia i-au achitat doar o parte din suma câștigată în instanță pentru destituirea nelegală din funcția de membru al consiliului de administrație.
După cum Botoșăneanul v-a informat în premieră, Cezar Nicuță a obținut o sentință definitivă la Curtea de Apel Suceava prin care compania de salubrizare a municipalității este obligată să îi plătească 23.500 de lei într-o ”acțiune în daune contractuale” deschisă de fostul șef al unității plus 1.770 de lei cheltuieli de judecată.
La scurt timp de la verdictul magistraților suceveni, SC Urban Serv SA i-a virat din banii cuveniți, însă au mai rămas 9.753 de lei pe care refuză să îi plătească.
Și motivul este acela că societatea i-ar fi impozitat suma. Mai exact, reprezentanții companiei de salubrizare consideră că prin amintita hotărâre a Curții de Apel Suceava lui Cezar Nicuță i s-ar fi acordat practic contravaloarea indemnizațiilor de membru CA pe care le-ar fi primit până la sfârșitul mandatului, dacă nu ar fi fost demis de către Consiliul Local, indemnizații care includ și o cotă de impozit la stat.
”Noi am văzut în sentința pe care el a trimis-o că erau despăgubiri care constau în indemnizația pentru administrator și era stabilită suma de 23.500 de lei. Noi am plătit 23.500 de lei! Numai că partea de la stat am dat-o la stat. Deci exact cât scrie pe hotărârea judecătorească, adică 23.500 de lei, 23.500 de lei am dat. Nu discută nimeni o hotărâre judecătorească și asta e, numai că fiind vorba de o indemnizație de administrator – și așa era scris explicit «indemnizație» - la indemnizație aceasta este regula: contabilul virează o parte la stat și o parte care i se cuvine administratorului respectiv. Și cu asta punem punct”,
Florin Egner, membru CA.
Aceasta a adăugat că fostul membru CA are dreptul legal să întreprindă orice acțiuni dorește, dar că un director economic sau un contabil este obligat să vireze dările la stat atunci când primește o hotărâre a unei instanțe privitoare la niște drepturi bănești purtătoare de obligații față de bugetul de stat.
Ex-administratorul SC Urban Serv SA consideră halucinante explicațiile primite, susținând că hotărârea prevede foarte clar că el este beneficiarul întregii sume și că nu trebuie s-o împartă nici cu Statul Român, nici cu Urban Serv și nici cu nimeni altcineva.
”Banii aceștia reprezintă cota variabilă din profit acordată administratorilor și daune interese pentru că m-au revocat în mod nelegal din funcția de administrator. Salariile pentru desființarea postului de director sunt separate, în alt dosar”,
Cezar Nicuță, fost membru CA.
Convins fiind că SC Urban Serv SA face un abuz, s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc (BEJ) Sînziana Secrieru pentru recuperarea restului de 9.753 de lei. Iar BEJ-ul a fost de aceeași părere cu el și a emis pe 10 februarie o ”Încheiere” prin care a deschis un dosar de executare silită.
”Analizând înscrisurile depuse de creditoare, apreciem că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.664 Cod Procedură Civilă întrucât cererea creditoarei îndeplinește condițiile prevăzute de lege și este de competența acestui executor judecătoresc (...). În plus, titlul executoriu conține o creanță certă, lichidă și exigibilă în conformitate cu prevederile art.663 Cod Procedură Civilă”,
Încheiere BEJ Sînziana Secrieru.
După numai șase zile, magistrații botoșăneni și-a însușit deja punctul de vedere al lui Nicuță și Secrieru și au emis o hotărâre.
”Admite cererea formulată de către Biroul Executorului Judecătoresc Sînziana Secrieru de încuviințare a executării silite solicitate de creditoarea Nicuță Cezar în contradictoriu cu debitorul SC Urban Serv SA. Încuviințează executarea silită, în toate modalitățile de executare prevăzute de lege (...) pentru suma de 9.753 de lei, în vederea realizării drepturilor creditorului”,
Hotărâre Judecătoria Botoșani.
Reținerea de către SC Urban Serv SA a unui impozit mărește însă cheltuielile totale pe care societatea le are de pe urma demiterii nelegale a lui Nicuță. Compania municipalității va fi nevoită să achite și onorariul executorului și, pe lângă asta, potrivit Încheierii amintitului BEJ, ”plata sumei de 9.753 de lei cu titlu de debit se va actualiza cu indicele de inflație începând cu data la care hotărârea este executorie și până la data plății efective”.
Iar hotărârea Judecătoriei Botoșani de încuviințare a executării silite precizează foarte clar că prevede plata ”inclusiv a cheltuielilor de executare silită”.
Astfel, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care SC Urban Serv SA a ajuns să plătească aproape un sfert de miliard de lei vechi, suma se va majora și prin decizia conducerii societății de a impozita practic drepturile bănești câștigate în instanță.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024